Lucrezi în farmacie și cauți o uniformă deosebită? Vezi aici cum o alegi corect!

În domeniul medical, codul vestimentar îndeplinește roluri multiple. Pe de o parte, reprezintă un simbol al meseriei și profesionalismului, iar pe de altă parte o barieră de protecție eficientă și necesară inclusiv în sectorul farmaceutic. Halatul devine astfel mai mult decât un articol vestimentar, fiind un articol care nu trebuie să îți lipsească din garderobă dacă lucrezi în farmacie.

Halatele sunt departe de a fi banale, dat fiind că poți alege dintr-o diversitate remarcabilă de colecții dedicate practicanților din domeniul sănătății - de la medici și asistente, la stomatologi și farmaciști. Fiecare dintre aceștia au o contribuție importantă în îngrijirea populației, iar farmaciștii sunt importanți în rândul profesioniștilor menționați anterior. Pentru a alege o uniformă specială, care să îmbine confortul și stilul, ține cont de următoarele sfaturi:

Confortul și funcționalitatea – atribute principale pentru uniformele farmaciștilor

Aspectul practic al uniformei trebuie să primeze dacă lucrezi în sectorul farmaceutic. De ce? Ritmul alert, specific acestei profesii, este motivul principal pentru care ai nevoie de o uniformă confortabilă, care să îți ofere libertate de mișcare. Probabil că vei purta uniforma pentru câteva ore bune, deci întreaga ținută trebuie să fie lejeră.

Pentru un plus de funcționalitate, alege uniforme prevăzute cu buzunare generoase, în care poți depozita diferite obiecte. Vei avea nevoie de acestea pentru a ține telefonul mobil, instrumente de scris sau alte articole compacte, pe care trebuie să le păstrezi la îndemână. În acest sens, poți lua în considerare colecția de halate Mock Wrap, unde sunt incluse halate cu buzunare generoase.

Uniforma trebuie să fie practică și ușor de întreținut

Activitatea unui farmacist presupune preluarea și pregătirea unor comenzi, consilierea clienților, primirea medicamentelor și așezarea acestora pe rafturi etc. De aceea, se poate spune că farmaciștii lucrează într-un ritm alert. Uniformele acestora trebuie să fie practice, precum și ușor de întreținut.

Halatul pe care îl porți la locul de muncă trebuie să arate impecabil pe durata întregului program, iar uneori există riscul de a îl păta cu diferite substanțe. Acesta este motivul pentru care halatul trebuie să fie ușor de curățat și să reziste la spălările frecvente, deci este recomandat să alegi uniformele fabricate dintr-un mix de materiale, precum bumbac-poliester-spandex, întrucât fiecare dintre aceste țesături conferă atribute distincte. De exemplu, bumbacul este ușor, moale și rezistent, poliesterul este ușor de întreținut și se usucă repede, iar spandexul oferă elasticitate.

Farmaciștii pot renunța la clasicele halate albe

Halatele albe sunt cele mai populare în rândul profesioniștilor din domeniul sănătății, însă dacă vrei să faci o schimbare poți să te orientezi către culori precum albastru, verde sau galben. Uniformele medicale sunt versatile și deci ai posibilitatea să alegi din mai multe tipuri de croieli și dintr-o paletă impresionantă de culori, disponibile în oferta MediFashion.ro .

Alege o uniformă care să te reprezinte!

Halatul pe care îl alegi trebuie să bifeze cerințe de confort, funcționalitate și stil. Nu trebuie să faci rabat de la niciuna dintre aceste calități atunci când te afli la locul de muncă, deoarece fiecare dintre cele enumerate mai sus îți pot spori productivitatea și îți pot scoate în evidență trăsăturile.

Duminica Luni Marti Miercuri Joi Vineri Sambata Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie

Creare Cont

Ai deja cont?
Autentificare Sau Resetare Parola